Boala inflamatorie pelvina este una dintre cele mai importante complicatii ale bolilor cu transmitere sexuala. Din cauza complicatiilor pe care le poate da pe termen lung si scurt diagnosticul trebuie pus rapid si tratamentul inceput corespunzator.
Apare in aproape 70% din cazuri la femei cu varsta sub 25 de ani. Incidenta maxima se intalneste intre 20 si 24 de ani.
Desi cea mai frecventa cauza a aparitiei BIP este contactul sexual, germenii mai pot patrunde in organismul femeii si prin alte mijloace cum ar fi:
- Inserarea unui dispozitiv intrauterin in scop contraceptiv (sterilet)
- Avortul spontan
- Avortul terapeutic
- Chiuretajul biopsic
- Nasterea
Factori de risc:
- Inceperea foarte devreme a vietii sexuale
- Multiplii parteneri sexuali
- Antecedente de BIP
- Antecendente de boli cu transmitere sexuala
- Insertia unui DIU
- Manevre invazive intrauterine (chiuretaj, biopsie, histeroscopie etc).
- Modificarea florei vaginale normale si a mucusului cervical prin folosirea in exces a tampoanelor intravaginale, spalaturilor intravaginale etc
Cai de transmitere:
Cea mai frecventa cale de transmitere o reprezinta contactul sexual, respectiv infectia cu Chlamydia Trachomatis si Neisseria Gonorrhee a vaginului, a colului uterin cu ascensionarea catre uter, trompe uterine si ovare. Mai rar poate aparea ca urmare a unui proces infectios de vecinatate cum ar fi o apendicita sau o diverticulita.
SIMPTOMELE BOLII INFLAMATORII PELVINE (BIP)
Paleta simptomelor poate fi de la usoara pana la severa. In cazul BIP-ului care are ca si cauza de aparitie infectia cu Chlamydia, poate sa nu existe nici un fel de manifestare clinica.
La examenul clinic general putem intalni febra si dureri abdominale joase. La examenul local (examenul cu valve si tuseul vaginal) putem intalni leucoree, sensibilitatea colului la atingere, sensibilitatea uterului la mobilizare, col care sangereaza la atingere, zone anexiale dureroase.
Cel mai frecvent:
1. Leucoree (secretie) purulenta, urat mirositoare
2. Durere abdominala localizata la nivelul organelor genitale sau generalizata
3. Febra variind intre 38 si 40C
Alte simptome nespecifice:
• cicluri menstruale neregulate sau sangerari vaginale intermenstruale
• dismenoree (menstruatii dureroase)
• dureri pelvine la ovulatie
• dispareunie (act sexual dureros)
• sangerari dupa actul sexual
• greturi cu sau fara varsaturi
• disurie( usturimi la urinat)